sâmbătă, 2 octombrie 2010

Mişcarea şi memoria

       Testele efectuate pe oameni şi animale arată că activitatea fizică stimulează funcţiile cognitive ale creierului. Declinul funcţiilor mentale, deteriorarea memoriei şi reducerea numărului de neuroni din sistemul nervos
central (procese care însoţesc inevitabil îmbătrânirea) pot fi încetinite ducând o viaţă activă, cu exerciţii fizice regulate, arată un studiu recent al cercetătorilor britanici şi americani.
     Studiul a fost efectuat pe şoareci, care au fost împărţiţi în două grupe. Unii au fost lăsaţi să lenevească tot timpul, iar ceilalţi au fost obligaţi să alerge periodic în interiorul unor roţi ce se învârteau. După ce au dus un timp o astfel de viaţă, şoarecii au fost puşi în labirint, pentru a vedea cât de bine reţin drumul. S-a constatat că şoarecii care alergau regulat aveau o memorie mult mai bună decât cei sedentari. Ulterior, autopsia animalelor a arătat că la şoarecii care făceau sport au luat naştere celule nervoase noi într-o anumită zonă a creierului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu