sâmbătă, 2 octombrie 2010

Nevoia de somn

       Femeile au nevoie să doarmă mai mult decât bărbaţii şi sunt mai mult afectate de insomnii, sunt concluziile unui nou studiu realizat de cercetătorii britanici. "Una dintre cele mai importante funcţii ale somnului este să permită creierului să se refacă. În timpul
somnului profund, cortexul se detaşează de simţuri şi intră în faza de recuperare. Cu cât o persoană îşi foloseşte mai mult creierul în timpul zilei, cu atât are nevoie să doarmă mai mult" a precizat directorul Institutului de Cercetare de la Universitatea Loughborough, autorul studiului. Potrivit acestuia, din cauza faptului că femeile fac mai multe lucruri deodată, ele îşi folosesc mai mult creierul decât bărbaţii şi, în consecinţă, nevoia de somn este mai mare. "Femeile au nevoie să doarmă, în medie, cu 20 de minute mai mult decât reprezentanţii sexului masculin", a declarat autorul studiului, care a precizat că în cazul bărbaţilor, creierul îmbătrâneşte mai repede decât la femei. "O femeie de 75 de ani are creierul unui bărbat de 70 de ani", a spus cercetătorul, care consideră că avantajul derivă din faptul că femeile se refac mai rapid în urma somnului. Cu toate că nevoia lor de somn şi cea de recuperare este mai mare, un alt studiu realizat de psihologii de la Universitatea North Carolina (SUA) a arătat că femeile au şi cele mai mari probleme provocate de privarea de somn. Ele sunt mai sensibile la zgomotele din jur, un reflex matern înnăscut, şi adorm mai greu decât bărbaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu