sâmbătă, 2 octombrie 2010

Obezitatea la copii

          Obezitatea se declanşează adeseori înainte de împlinirea vârstei de 2 ani, se arată într-un recent studiu realizat de cercetătorii americani. Potrivit acestei cercetări, realizate pe un eşantion de 100 de copii adolescenţi obezi, mai mult de jumătate dintre aceştia au devenit
supraponderali înainte de împlinirea vârstei de 24 de luni, proporţia ajungând la 90% înainte de împlinirea vârstei de 5 ani. Un sfert dintre subiecţii acestui studiu erau deja supraponderali înainte de a împlini 5 luni. Toţi cei 100 de copii ce au participat la acest studiu, a căror vârstă medie a fost de 12 ani, au devenit supraponderali sau obezi înainte de împlinirea vârstei de 10 ani. Deşi motivele pentru luarea rapidă în greutate în primii ani de viaţă nu sunt prea bine cunoscute, factorii care ar putea declanşa obezitatea timpurie sunt alimentaţia neechilibrată, introducerea prea timpurie a hranei solide în alimentaţia  sugarului şi lipsa exerciţiilor fizice. Potrivit cercetătorilor americani de la Eastern Virginia Medical School, autorii acestui studiu, preferinţele alimentare ale copilului se definesc şi ele tot înainte de împlinirea vârstei de 2 ani, ceea ce explică motivul pentru care modificarea comportamentului alimentar al unui copil, într-o etapă ulterioară, este atât de dificilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu