sâmbătă, 2 octombrie 2010

Sucul de coacăze negre

        Sucul de coacăze negre poate preveni durerile şi tensiunile musculare ce pot apărea după efectuarea exerciţiilor fizice, concluzionează un studiu realizat de cercetătorii neozeelandezi. Coacăzele negre sunt
folosite de secole pentru tratarea oboselii, artritei, pietrelor renale, gutei şi problemelor pulmonare. Coacăzele sunt bogate în vitamina C şi antioxidanţi. S-a descoperit că sucul de coacăze negre poate preveni durerile şi întinderile musculare ce pot apărea după efectuarea exerciţiilor fizice. Voluntarii care au participat la teste şi au primit "superfructul" sub formă de pastilă, înainte şi după şedinţele zilnice de exerciţii fizice, au fost mai protejaţi de durere, iar organismul acestora a prezentat mai puţine simptome de inflamare. Fiecare pastilă conţinea echivalentul a 30 sau 60 de grame de coacăze, pilulele fiind administrate zilnic, timp de trei săptămâni, înainte şi după şedinţele de exerciţii fizice. Cercetătorii spun că flavonoizii, substanţele antioxidante conţinute de coacăze, protezează organismul de stresul oxidativ provocat de sport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu