sâmbătă, 2 octombrie 2010

Curcuma, antiinflamatoare

       Curcuma, utilizată de mult timp ca remediu antiinflamator eficient în medicina alternativă indiană, ar putea fi folosită şi în tratarea afecţiunilor biliare, care conduc adeseori la ciroză hepatică, se arată într-un studiu realizat de
cercetători europeni. Acest condiment folosit în Asia este unul dintre ingredientele sosului curry, un amestec de mirodenii care a contribuit semnificativ la renumele gastronomiei indiene. Condimentul mai este cunoscut şi sub denumirea de şofranul Indiei. Curcuma este un component al turmenicului, care este extras din rădăcina plentei Curcuma longa, din aceeaşi familie cu ghimbirul, ce poate fi găsită în stare sălbatică în Masivul Himalaya. Printre multiplele virtuţi atribuite curcumei sau curcuminului se numără, potrivit unor studii anterioare, calităţile ei antiinflamatorii şi antioxidante, care o fac un aliat împotriva mai multor maladii. O echipă de medici austrieci şi texani a dorit să afle dacă aceste virtuţi antiinflamatorii se aplică şi în cazul afecţiunilor căilor biliare, a căror abstrucţionare determină o creştere a riscului de ciroză şi pentru care singura soluţie este recurgerea la un transplant hepatic. Cercetătorii au modificat genetic câţiva şoareci pentru ca ficatul acestora să sufere o inflamaţie cronică. Un grup de şoareci a primit curcuma timp de opt săptămâni, iar celălalt grup a beneficiat de un regim alimentar normal. Curcuma, intervenind asupra procesului inflamator, a redus în mod semnificativ procesul de distrugere a celulelor hepatice, dar şi incidenţa blocajelor canalului biliar, acţionând asupra inflamaţiilor de la nivelul colangiolitelor - celulele care căptuşesc tubul biliar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu